Informația dimineții pentru românii cu mașini mai vechi de 15 ani. Se dau bani de la stat, trebuie să depui cererea pentru Rabla Local

de: Alexandru Puiu
18 07. 2023

După numeroase speculații și modificări aduse inițiativei legate de Rabla Local, aceasta este în sfârșit în vigoare, iar românii care se înscriu în program vor primi 3000 de lei în schimbul mașinilor mai vechi de 15 ani. Dacă îți este străină inițiativa, merită să ai în vedere că aceasta se va desfășura ca urmare a unui parteneriat între Ministerul Mediului, Administrația Fondului pentru Mediu și primării.

În acest an, pe 21 aprilie, a început programul Rabla Local în România. Acest oferă oportunitatea românilor doritori de a-și casa mașinile mai vechi de 15 ani în schimbul unei sume de 3000 de lei pe care o pot folosi cum vor ei. Nu vorbim de vouchere sau tichete, ci de bani cash.

Care sunt condițiile pentru Rabla Local

Dacă vrei să profiți de noua inițiativă a Ministerului Mediului, în primul rând, trebuie să ai un certificat fiscal care să ateste că nu ai datorii la autoritatea locală sau la bugetul de stat. În plus, autoturismul la care vrei să renunți trebuie să aibă cel puțin 15 ani și norma de poluare Euro 3 sau inferioară. Nu în ultimul rând, cei care primesc respectivii 3000 de lei au obligația ca, pe o perioadă de trei ani, să nu își cumpere o mașină cu un nivel de poluare mai mic de Euro 5.

Ca note de subsol, mai sunt următoarele aspecte care trebuie bifate:

  • domiciliul sau reședința pe raza primăriei la care face solicitarea;
  • să nu aibă restanțe la plata taxelor, impozitelor, amenzilor și contribuțiilor către bugetul local și cel de stat;
  • să nu aibă condamnări definitive pentru infracțiuni împotriva mediului;
  • să nu folosească aceeași mașină pentru a obține alte finanțări din alte programe

Mașina pe care o duci la casat trebuie să fie proprietate personală, să fie înregistrată în evidențele fiscale ale celui care vine cu ea. În plus, trebuie să nu fie doar o caroserie luată de pe stradă. Ea trebuie să conțină toate componentele esențiale: motor, transmisie, tren de rulare, caroserie, șasiu, precum și echipamente electronice de gestionare a funcțiilor autovehiculului și dispozitive catalizator, dacă acestea au fost prevăzute din fabricație.